Nu vreau sa intru in motivele care au adus aceasta situatie, faptul este ca domeniul reprezinta o nisa, un gol greu de umplut in conditiile actuale ale economiei de piata. Cind stai de vorba cu cercetatori care sunt la sfarsitul carierei sau cei pensionati, aduc aminte cu multa nostalgie perioada anilor 60-70, cind se lucra intensiv si se faceau cercetari experimentale de proportii, pina la nivel industrial, conduse de cercetatori pasionati.

Cercetarii actuale in sectorul metalurgic ii lipsesc decade de investitii, care din diferite motive nu s-au realizat. Cred ca este vorba de o politica mai de graba, de o strategie care lipseste Institute disparute, sau cele ramase sunt rudimentare, “intrate la apa”, este starea de fapt. Sa construiesti o instalatie de laborator sau pilot a devenit o iluzie, iar sa cauti sa angajezi un tanar cercetator, o disperare. In general cercetarea este privita ca o activitate de supravietuire a celor prinsi in ea, care nu mai pot sa schimba meseria, si stau cu ochi spre diferite fonduri nationale unde pica cite ceva.

AVAS-ul are o povara, vrea sa-si vanda institutele pe care le are in portofoliu, si care au mostenit cladiri mari, spatii si terenuri generoase in zone bine cotate. Sa ia niste banuti pe ele de la dezvoltatori imobiliari, dar procesul este in contra curent cu planul national de dezvoltare, si cu politica UE. Momentan nu suna bine deloc, s-a amanat, mai asteptam si vedem mai incolo, zvonuri. O mare incertitudine, nimeni nu face planuri de viitor, orice incercare de discutie primeste raspunsul, ca “la anul nu se stie daca mai suntem”. Sa investesti ? Nici vorba.

Eu personal, in afara de pasiunea pe care o am, privesc cercetarea ca pe o afacere de viitor. Ca o nisa care trebuie umpluta de catre cei mai curajosi, care au vederea spre viitor, au experienta necesara si care stiu in ce directie trebuie mers. Drum greu, dar nu imposibil. Eu unul si familia mea cu aceasta activitate privata traim, am asumat raspunderea si sunt optimist. Am energia necesara, caut surse si oportunitati, vad lumina. Investesc totul in ea, nu e cale de intorcere.

Hai sa va spun ce vad si ce cred, ceva din experienta mea personala. Daca faceti analiza SWOT aceastei afacere, descoperiti ca oportunitatile sunt mai multe de cit amenintari, iar punctele slabe pot fi transformate in puncte tari daca investesti   timp. Domeniul este foarte generos, nisa este mare, iar gradul de implicare este functie a experientei si expertizei echipei pe care ai. Sa stabiliti valorile, etica si misiunea, scopul si obiective clare, numai dupa acea aveti busola care trebuie.

La inceput este de preferat sa intrati in proiecte tehnologice aplicative de dimensiuni mici, care pot fi rezultat al studiilor anteriore nefinalizate cunoscute de beneficiari, carora le faceti oferte directe la un pret competitiv. Dupa realizarea cu succes al primului contract, capatati incredere si credibilitate. Este un inceput.

Daca va simtiti capabili, pregatiti-va, eu va recomand sa accesati fara teama fonduri nationale PN II – Parteneriate, sau structurale POS CCE, veti avea posibilitati mai mari, dotari, mariti echipa, veti devenii mai vizibil pe piata. Aceasta oportunitate indispensabila acestei perioade, face posibil sa realizati mult, cu bani putini si efort mare. Daca nu ati apucat inca sa faceti firma, apelati la un Spin-off din Axa 2, daca aveti deja una mica si tanara, la un Start-up etc.

Dragi cititori, daca sunteti in ramura, va astept cu drag sa impartasim experianta, sunt deschis pentru noi initiative si dialog, caut colaboratori si ofer consultanta.

Va urez succes!

 Vine primavara si se „schimba sangele”- spuneau batranii, a venit criza – schimbam mentalitatea, in sfarsit vin fondurile europene si trebuie sa schimbam metoda. Traim intr-o schimbare permanenta conditionata de evolutia conjucturii, climei, vietii. Unii accepta si merg mai departe – evolueaza, alti nu. Prinsi in capcana rutinei, prefera monotonia, n-au vedere clara, taiesc in ceata, fara perspectiva. Refuza pentru ca le e teama de schimbare.

Nevoile omului, economiei, societatii, cresc permanent, variaza in intensitate si in structura lor, ne obliga sa facem ceva altfel, ceva nou, ca sa iesim din declin, din impas. Nu exista nimic constant si permanent, timpul nu se opreste, nici evolutia. Sa astepti sfarsitul privind pasiv, de a lungul timpurilor s-a dovedit o prostie care se plateste scump, uneori si cu viata. De aceea omenii care au condus societatea au incercat sa inteleaga, sa prevada, si au simtit nevoia sa intervina, sa schimbe traiectoria sau directia . Asa s-a nascut astrologia, stiinta, etc.

Vrem sau nu vrem, schimbarea oricum se intampla, dar cel mai bine este sa-o facem noi, in mod voluntar, orientat si calculat, cu rezultate prevazute, preconizate de obiective care satisfac nevoile noastre in crestere. Cercetarea si proiectul sunt doua instrumente de baza folosite pentru anticiparea si realizarea schimbarii. Prima ne spune „ce anume”, „de ce trebuie”, „in ce directie” si „cat”, al doila arata „cum, cind si cu ce”. Cercetarea ajuta in luarea deciziei, proiectarea ajuta la punerea ei in practica, merg mana in mana, in paralel. Cercetarea aduce solutii, prin proiecte se fac investitii. Asa se intampla in mod normal dezvoltarea planificata in lumea civilizata.

Aici intrebarile vin de la sine,

De cate solutii avem nevoie la ora actuala, in cate domenii, si la ce nivel ? Cine le va produce, si cand ? Ce buget ne trebuie pentru asta ?

Am ajuns unde ne doare. Daca incetinim, sau oprim cercetarea, ce se intampla ? – raspunsul este unu singur -  involutie, decalaj, criza si saracie. Daca nu invatam sa facem proiecte, ce se intampla? – schimbarea se amana, devine mai scumpa, ne costa mai mult.

Parca avem ceva experienta in domeniu, nu credeti?  Nu spun ca nu avem nimic, ca nu am facut nimic, dar tot la inceput suntem ca sa luam decizia finala, inca nehotarati, n-am ajuns la fund – deocamdata, poate nu a ajuns cutitul la os – oare ?

Inca ne taram pasivi, impinsi pe spate, suparati cu fata zambitoare, inecati in vorbe.

La POS CCE in toate ghidurile axei 2, activitatile de cercetare sunt clasificate in doua tipuri  –cercetarea industriala si dezvoltare experimentale. Diferenta intre ele, dupa definitiile prezentate, sta in urmatoare : la prima se vorbeste despre ‘dobandirea unor cunostinte si competente noi pentru elaboprarea de produse, procese si servicii” etc., pe cind la a doua despre “ dobandirea, combinarea, modelarea si utilizarea unor cunostinte si competente existente de ordin stiintific” etc., cu alte cuvinte deja cunoscute.

Prima confuzie

Am mai scris untr-un articol anterior despre tipuri de cercetari, ca fundamentale, aplicative si demostrative, fiindca asa ne am obisnuit sa le clasificam. Dupa intelesul unui cercetator si unui inginer din productie, cercetarea industriala presupune analizarea, prelucrarea datelor din productie, si in anumite cazuri experimentari realizate pe instalatii industriale. In aceste conditiiindustriale nu poti sa controlezi factori variabili, ca la instalatia pilot sau in laborator, aceste tipuri de experimente sunt pasive si sub nicio forma nu poti sa faci descoperiri de mecanisme sau procese noi. In coditii industriale factorii (parametrii) sunt interactivi si dependenti, variaza concomitent. Dupa cunostintele mele asa ceva poti sa faci numai in laborator, in instalatii, reactori speciali de dimensiuni mici uneori micro. Mecanismul unui proces nou de obicei este investigat la nivel mini si micro si nu industrial.

Daca prin cercetare industriala este presupus cercetare fundamentala (basic research) care produce cunostinte, competente, mecanisme si procese sau tehnologii noi, trebuia spus clar  pe intelesul tuturor, altfel apar confuzii si erori in incadrarea activitatilor.

A doua confuzie

Este legat de denumirea generala – dezvoltare experimentala. Experimentul sta la baza oricarui tip de cercetare – fundamentala, aplicativa sau demostrativa. Experimentul poate fi realizat la nivel de laborator, pilot sau industrial. O cercetare care se incheie cu o tehnologie noua sau inbunatatita, produs nou sau modificat, parcurge toate tipurile de activitati, de la fundamentale pina la demostrative, de la laborator pina la industrial. Aceasta trecere de la o etapa la alta se face cind obiectivele sunt atinse in fiecare faza. Este vorba de know-how-ul cercetarii pe care oricare cercetator il aplica in modul lui specific bazat in expertiza si experienta proprie. Logica activitatilor de cercetare si investigare pentru a realiza o idee, incepand cu  lucrarile de laborator este ca, riscul de esec este foarte mare initial si scade pe parcursul dobandirii cunostintelor noi. Pe de alta parte cheltuielile in aceasta faza sunt mai mici fata de pilot sau industrial fiindca se lucreaza la nivel micro.

Faza de laborator produce date necesare pentru proiectarea instalatiei pilot, iar ceea pilot furnizeaza date pentru tema de proiectare la scara industriala. La nivel industrial se poate naste o idee in urma unor observatii, care trebuie investigata in laborator, unde se descopera si se pune la punct mecanismul procesului, ca sa mearga mai departe pina sa se intorca tot la nivel industrial, dar sub forma unui proiect tehnologic de data asta.

Confuzia vine in momentul cind proiectez activitati de cercetare – cum sa incadrezi si delimitezi dupa clasificarea impusa in ghiduri, cind cercetatorii construiesc planuri pe baza altui tip de clasificare ?

Cred ca ceva imi scapa si am inteles gresit (?) acest tip de clasificare a activitatilor, si definirea data pentru fiecare. Eu cred, ca din acest punct de vedere mai este loc pentru clarificare in ghiduri, ca sa putem stabilii mai corect corespondenta sau definirea, privind activitatile de cercetare.

Riscul in proiectele de cercetare

 Publicat Miercuri, 14 Ianuarie 2009 

In toate gidurile pentru solicitanti exista o rubrica de completat , pentru cererea de finantare – Managementul Riscurilor.

Raspandita in diferite publicatii din domeniul PM sau Managemenului in general, aceasta tema este tratata majoritar pentru proiecte de aplicatii din diferite ramuri. Mai des intalnite sunt din IT si Constructii. Este si normal sa fie asa, fiindca ei sunt pionerii PM in Romania si au deja o experienta de invidiat.

Eu, fiind cercetator de meserie, caut cu disperare bibliografie legata de Managementul Riscurilor in domeniul meu si nu gasesc. Incerc sa fac extrapolari sau deductii din ceea ce citesc ,  dar simt ca este prea putin si nu merge, datorita naturii complet diferite a tipurilor de activitati si de riscuri.

Ca domeniu, cercetarea presupune noutate, produs nou, tehnologie noua, procese noi etc. Fiind vorba de noutati, acestea sunt deseori taxate si catalogate ca afaceri cu risc maxim.

Iata un exemplu din experienta mea.

Un produs nou s-a nascut in urma unor cercetari experimentale pe care le-am facut,comandate de firma A. Rezultatele de laborator – exelente, entuziasmul initial maxim. Am zis – hai trecem in faza a doua, producerea lotului experimental industrial, ca sa convingem consumatorii potentiali. “Stop – stai asa ca asta costa mult” a zis reprezentatul firmei A, si  “ce garantie avem ca va merge?”, “nu suntem dispusi sa riscam atat de mult”. Rezultatul : idea si proiectul au fost abandonate.

Am oferit recent aceasta tema unei IMM nou creat “Inovator”, ca sa aplice la POS CCE operatinea 2.3.3. Dupa ce s-a informat citind ghidul, s-a impiedicat de clauza “art.57, alin.(1) din Regulamentul Comisiei Europene (EC) No1083/2006″,  care se refera la obligatia  folosirii, conform scopului destinat, a obictivelor finantate pentru o perioada cel putin 3 ani (pentru IMM) dupa finalizarea proiectului. Intrebarea intreprinzatorului era – de unde stiu de pe acum ca dupa ce finalizez proiectul, o sa am in continuare unde sa vind acest produs, ‘’si vin astia si imi cer bani inapoi”.

Am ramas surprins! Primul intreprinzator nu si-a asumat riscul investitiei pe banii lui, dar al doila era pe bani comunitari nerambusabili, fara cofinantare, la o suma de max. 1.000.000 Euro. Avea tehnologia, avea produsul realizat “vazut-placut”, lotul experimental – cheltuiala eligibil , utilaje si echipamente decontabile, prefinantare asigurata , si tot punea intrebarea. Mai gandeste-te baiete, termenul de depunere se duce. Ce sa spun despre cei  care au si cofinantare.

Curajul unui antreprenor in investitii este o functie complexa, dar in orice caz, gradul de informare conteaza foarte mult. De obicei, cercetatorii sunt entuziasti cind este vorba de un rezultat pozitiv obtinut in laborator. Investitori se gandesc la tandemul profit-risc. Este bine sa fie prudenti, dar ocaziile de realizare a unor idei indraznete nu apar fiecare zi, si nu este recomandabil sa abandonezi o idee buna din prima, fara sa te informezi bine asupra subiectului si implicatiilor .

Timpul trece din pacate, iar noi avem nevoie de timp pentru gandire, pentru informare, vorba poporului “bate fierul cind e cald”. Temerile in general, justificate sau nejustificate  devin un risc insine.

Vreu sa deschid discutia pe aceasta tema si voi continua in alt articol despre riscurile in cercetare.

Eu cred ca avem nevoie sa discutam si sa invatam din experienta celor care au incercat, care au indraznit.

Perparim Demi

Publicat in: Fonduri structurale, Riscurile, .

Riscuri majore in cercetare

 Publicat Luni, 19 Ianuarie 2009 

      In general, la capitolul riscuri, analizam  factori care pot afecta termenul sau costurile activitatilor/proiectului.

In particular – in cazul proiectelor de cercetare, acesti factori interni/externi cu caracter subiectiv sau obiectiv, pot sa produca consecinte care depasesc efectele pe care le au asupra termenelor si costurilor, ei pot afecta calitatea si realizarea obiectivelor finale ale proiectului. Ne oprim la doua categori de risc importante:

Riscul calitatii - indeplinirea partiala a obiectivului proiectului, neatingerea gradului de satisfacere a cerintelor pietei/beneficiarului/consumatorului, rezultatului sau produsului proiectului.  Din natura lui riscul afectarii calitatii, in proiectele de cercetare, este cel mai des intalnit, care poate anula intregul proiect in caz extrem, sau produsul proiectului devine inutil/neaplicabil/depasit moral/necompetitiv/ineficient, iar factorii care il produc majoritar au caracter subiectiv si pot fi eliminati sau controlati printr-un pachet de masuri specifice domeniului. Instalarea si cresterea gradului de dezvoltare a unui QMS (Quality Management System) la standarde moderne este o metoda de prevenire.

Riscul interuperii proiectului - se intapla in cazurile obtinerii unui rezultat negativ si proiectul nu poate fi incheiat. Proiectele de cercetare din POS CCE au caracter aplicativ si au ca obiective realizarea unei tehnologii sau produs nou, obtinerea unor indicatori performanti de eficienta/calitate, modernizari si intensificari de procese intr-un flux de fabricatie etc. In structura activitatilor, rolul principal il au activitatile dezvoltarii experimentale cu subcomponete ca:: planificarea experimentelor, metodologii, teste, tehnici de calcul, modelari si optimizari, simulari etc. Riscul  presupune obtinerea in mod repetat a unor rezultate experimentale negative, nereprezentative, care nu corespund la obiectivele prestabilite.

In domeniul metalurgiei cercetarile aplicative in general, necesita experimentari de laborator, pilot si uneori si industriale. Factorii principali generatori de risc in acest domeniu, care se intalnesc cel mai des in aceasta practica sunt,

1. Expertiza si experienta insuficienta cercetatorilor responsabili in realizarea proiectului si mai ales in inlaturarea riscurilor sau reducerea probabilitati si impactului acestora. Expertiza si experienta se reflecta in calitatea obiectivelor propuse, tehnici si metodologii alese, in stabilirea parametrilor si indicilor, in adaptare strategiei de cercetare, in evaluarea si interpretarea corecta a rezultatelor experimentale etc., care se regasesc in ”know-how”-ul aplicat al cercetarii. Gradul de cunoastere al tehnologiilor, a tehnicii, practicii industriale, deasemena reflecta in luarea deciziilor si calitatea alegirilor care intervin in actul cercetarii.

2. Know-how neadecvat, nivel scazut in aplicarea experimentelor active sau neaplicarea lor. Metodele “experiment design” presupun : controlul factorilor variabili in limitele acceptantei criterilor statistice, asigurarea reprezentavitatii loturilor experimentale materialelor, repetabilitatii probelor experimentale paralele, controlul concordantei modelelor etc. O planificare corecta si detaliata a experimentelor asigura o expunere mai mica fata de riscurile in cercetare.

3. Informatii inexacte. In timpul experimentarilor prelevam un volum mare de informatii care au naturi diferite, ca – analize, inregistrarii, masurari etc. In practica cercetarii este foarte usor sa aluneci spre deviere in interpretarea rezultatelor daca nu ai un sistem de control si de selectie a informatiilor prelevate. Aici vorbim despre precizia si reprezentativitatea, doi parametrii foarte importanti pe care nu trebuie sa ii pierdem din vedere. Deasemena un factor important poate fi dotarea invechita care nu corespunde exigentelor actuale privind calitatea informatiei.

4. Transferul incorect al rezultatelor experimentale, laborator – pilot – industrial. De obicei in laborator construim modele fizice bazandu-ne pe o metoda aleasa de simularea  procesului industrial. Alegerea unei metode incorecte duce la devierea rezultatelor. Aici avem de-a face cu experienta colectiva sau individuala cumulata in timp. Un model experimental trebuie verificat preliminar din punct de vedere a lsimilitudini. Un proiect de cercetare care se bazeaza pe un model ne verificat este expus riscului, sau in WBS-ul proiectului trebuie prevazute activitati pe aceasta directie.

La propunerile de proiect, deobicei nu se vorbeste despre aceste lucruri. Solicitantul nu are niciun interes sa arata riscurile reale la care poate fi expus, iar evaluatorul nu prea le stie daca nu este in bransa si daca nu cunoaste conditiile solicitantului. O parte din factorii sus mentionati au caracter subiectiv, si nu sunt prea vizibili daca nu ii stii din interior.

Pentru cei hotarati sa ramana in cercetare, perspectiva este una –  o lupta continuu pentru dotare, formare si calificare, ca singura metoda pentru a micsora probabilitatea si impactul riscurilor. Sa nu uitam participarea la POS CCE axa 2 este o sansa pentru noi. Hai sa nu pierdem momentul!

Publicat Marţi, 9 Februarie 2010 

Activitatea de cercetare  este ca o piramida (figurativ), cu creativitatea la virf si  invatatura la baza. Incep cu baza ca sa te urci  la virf, si are multe proceduri pe care le adun cu rabdare pe tot parcursul vietii.

Inspiratia naste de la sine cind cunosti realitatea si stii ce vrei. Eu nu produc ideii, le caut in cosul problemelor pe care nu dorim sa le avem. Mereu ma gindesc, ce voi face ca sa fie mai bine, mai simplu, mai ieftin, mai …

Cind se aprinde becul, incep sa caut firul ghemului, apoi trag pina la capat. Construiesc o armatura solida (cum, cu cine, cu ce, cind si cit), apoi torn deasupra munca, energia, priceperea, experienta. De obicei nu e linie dreapta, cum incepi apar si piedici, unele se poate ocolii, altele trebuie sarite peste – oricum eu ma tiin bine la volan. Deocamdata.

Dar … am probleme cu robinetele. In cercetare, la noi sunt prea multe robinete si prea multe maini – iar apa vine cu picaturi. Pe de o parte ma gandesc ca e normal sa fie asa ,  reteua prea mare are multe iesiri. Robinetele sunt de diferite tipuri si dimensiuni. Unele finale, mai mici, manuale, sunt aproape si la vedere. Altele mai mari, automatizate cu comanda la distanta – nici nu stii de unde vine semnalul. La capitolul scurgeri – uneori apar unde nu trebuie si apa se duce nu stiu unde, in orice caz nu la obiect. Se duce, cind noua tot ne e sete… ne am cam obisnuit cu asta.

Cum ar fi si altfel ?

Sa fim optimisti !


Cercetarile fundamentale, aplicative si demostrative au scopuri, obiective, resurse si costuri diferite. Toate contribuie in dezvoltarea unei tari, dar in termeni specifice domeniului in care se aplica.

La cercetare fundamentala,  rezultatul nu se stie dar nici durata totala al proiectului si momentul incheierii. Ca obiectiv  nu se stabileste obtinerea unui rezultat anume, doar demostrarea unei ipoteze prin aplicarea unei anumite metode sau prin realizarea unui anumit volum experimental, indiferent de rezultatul care se obtine. Finantarea se face pe faze. Dupa fiecare faze se trage linia si se hotareste daca mai continua si in ce directie, si asa mai de parte pina la obtinerea unei concluzii clare sau epuizarea fondului alocat. Experimentarile in acest tip de cercetare deobicei sunt la nivel de laborator.

Cercetare aplicativa, pleaca de o idee cunoscuta, de un rezultat obtinut deja in alta parte, de o aplicatie care exista dar nu la noi. De regula idea se reproduce la nivel de laborator, apoi se stabileste un regim de parametrii prin simulare la nivel pilot, si faci demonstrare in conditii industriale. De la experimentari  pilot  poti sa produci prototipul si tema de proiectare, in cazul unei tehnologii sau produs nou.

Cercetare demostrativa este o reconfirmare, prin rezultate experimentale la nivel pilot sau industrial, a unei hipoteze (tehnologie noua  sau unui regim optimizat, inbunatatit prin diferite metode). Ia este foarte utila in cazurile cind aplicarea directa a metodei este constisitoare si are nevoie de o asigurare fata de riscul care se asuma in luarea unei decizie de investire. La aparitia problemelor intr-un experiment demostrativ, pot fi recomandate o serie de cercetari pentru rezolvarea lor, deacea cercetare demostrativa pot sa se combina cu cercetare aplicativa si invers.

Cercetarile fundamentale pot fi finantate la programul ’IDEI’ – PN II si la FP 7 – ERC, si este excluziv pentru universitati si institute nationale. Domeniul activitatilor este putin cunoscutul. Rezultatele lor sunt pe termeni lungi, de perspectiva,  au subiecte de frontiera, idei revolutionare, din care nasc concepte, tehnologii si domenii noi. In aceste studii este nevoie de virfuri, echipe specializate in domeniul, dotari deosebite specifice. Costurile sunt ridicate si nerecuperabile in termeni reali. Reprezint investitii pentru viitor. In mod normal este finantata idea si nu institutia.

Obiectul celor alte tipuri de cercetari sunt aplicatii inovative, pe termen scurt, care optimizeaza, eficientizeaza sectorul productiv, cu efecte imediate in cresterea competivitatii. Au nevoie de specialisti cu experienta, dotari standard, si multa cooperare. Sunt investitii care stau la baza dezvoltarii planificate a economiei sau a companiei, obiectivele lor sunt prestabilite in programele de finantare, iar recuperarea este vizibila in prezentarea fezabilitatii la fiecare proiect. In cercetarile aplicative sunt implicati entitati de cercetare din sectorul public sau privat, IMM-uri si pina persoane fizice autorizate.

In strategia dezvoltarii unei tari, dependent de obiectivele pe care le propun, se stabileste si o structura a fondurilor de cercetare. Tarile in curs de dezvoltare investesc mai mult in cercetari aplicative si demostrative, iar tarile avansate se aloca funduri mari in cercetari fundamentale, cum este cazul NASA in USA. Nu am informatii cum stam noi in privinta asta, care este structura fondurilor, ce pondere au studii fundamentale, care sunt obiectivele noastre in aceasta directie.

Ar fi interesant sa stim, ce potential avem, cit putem contribuii in comunitatea la care am intrat, ce rol vom juca. Credeti ca la stabilirea bugetului pentru cercetare exista vreo filozofie?


Publicat Luni, 14 Decembrie 2009 (  )

Binomul experienta-competenta este foarte cautat in ultima vreme de companii pentru a rezista competitivitatii, constrangerilor crizei, schimbarilor impuse de conjuctura, supravietuirea in conditiile transformarilor rapide, perspectivei globalizarii.

In opinia multora, experienta este legata de varsta candidatului potential – CV lung, posibil plin cu nume sonore, multe diplome si specializari. La companiile multinationale se pune totusi si un prag de varsta maxima. In domeniul public nu e asa, pot sa fie si la pensie daca are cine sa-l…

Generatia imbatranita are o experienta nu intotdeuna utila la noile conditii, profesional depasita, incapabila sa tina pasul cu fluxul mare informational al noutatilor, posesoare de functii si putere, bine integrata in reteaua sistemului public nereformat, cu polite platite sau achitate, generatoare de trafic de influenta, ca singurul instrument pentru a obtine beneficiile democratiei si sa mentina pozitia de conducere.

Generatia noua (partea ei activa) este ambitioasa, orientata spre pozitii de CEO, flexibila si flotanta, vorbitoare de engleza si cunoscatoare a limbajului informatic, cu avantajul bunei navigari pe internet, care a prins din zbor idea globalizarii, apeland la serviciul marketingului, personal brandingului …etc, exercita o presiune in crestere pentru a urca rapid in clasamentul societatii.

Conflictul exista fara dubii, este perioada de tranzitie, dar care este perspectiva?

Pina acum, tinerii au castig de cauza in domeniul privat, sunt vazuti ca detinatori de performanta, utilizatori de tehnologii noi occidentale, apolitici si fara datorii istorice – deocamdata. Vor imbatrani si ei intr-o zi, viata merge inainte.

Totusi, sunt domenii in care experienta si expertiza se acumuleaza greu, in timp indelungat de exercitare a profesiei, in care studiul individual autodidact permanent si practicarea neintrerupta a meseriei  este obligatoriu. In aceste domenii se practica profilarea din ce in ce mai ingusta. In aceste domenii s-a observat lipsa generatiei noi, fenomenul imbatranirii este evident, pericolul disparitiei devine pregnant. Tinerii, in aceste conditii, nu pot sa sara treptele ca sa ajunga rapid la „cascaval” si de obicei ocolesc drumul – des este ales meseria managerului bine platit sau a consultantului, si nu a specialistului.

Care este solutia?  Unde se stabileste echilibrul?

In occident au gasit solutia emigrantului calificat infometat, platit modest dar suficient de atractiv. Ei avand puterea economica, pot sa isi permita luxul absorbtiei selective a fluxului de emigranti din tarile sarace. Stabilesc norme si reguli, planifica, organizeaza „loterii” promovate pe internet, programe de finantare permisive care dau dreptul beneficiarilor sansa de a atrage resurse specializate din tarile excomunitare, dau granturi pentru doctoranti etc.

De exemplu, medicii roman se duc in occident – noi de unde sa importam medici mai ieftin? Deocamdata stam fara. Randamentul scazut si deficitul bugetar nu permit o oferta atractiva. Statistic dupa numar de medici pe 1000 de locuitori ne am incadrat la locul…, iar bolnavii saraci-intelegatori  stau la rind cuminte, ca cei bogati isi rezolva singuri problema.

In cercetare situatia este si mai grava – aici unii cred ca putem sa ne lipsim de ea de tot. Nu este nicio graba, nu are legatura cu poporul votant, nu greve, nu demostratii, fara sindicate, merge si asa. Rasplata va veni dupa, in perspectiva devenirii unei tari furnizoare de materie prima, cu hemoragie cronica de specialisti. Fara valoare adaugata, vom ajunge o tara dependenta, o buna piata pentru altii, cu un popor sarac si o clasa politica bogata pusa pe scandal, care joaca teatru pe scenariile lu’ Caragiale.

Fiti atent la ce loc va ocupa sanatatea si cercetare in bugetul 2010 si comparati cu bugetul altor tari.

Vorbim de cercetare, de fonduri, de finantare, de programe, dezvoltare prin cunoastere etc., dar nu vorbim despre cercetatori.
DIn cind in cind se spune ca s-au imputinat, au imbatranit, ca lipseste generatia noua. In PN II, se recomanda angajarea absolventilor, tinerilor si doctoranzilor in proiectele propuse spre finantare, aceasta oferind avantaje si puncte in procesul de evaluare.
Formal, in listele echipelor apare si categoria aceasta de “cercetatori”, dar cum sunt ei implicati in cercetare, in realitate? Ce contributie aduc in realizarea proiectelor? Cum se justifica ponderea lor in fondul de salarii.
Oare asta este solutia?
Institutiile publice de cercetare mai angajeaza cite un tanar “cercetator”, cind este anuntat ”un post liber”, iar cind apar - sunt deja ocupate. Entitatile private de profil nu isi permit sa angajeze acesti absolventi pe post de “Cercetarori” din punct de vede financiar; ei au nevoie de angajati care produc, care aduc venituri, care pot sa justifica un salariu decent. Pe de alta parte, tinerii nu prea se inghesuie sa faca cercetare, datorita veniturilor mici, perspectivei neclare de evolutie profesionala in acest domeniu, etc.
Cerintele formulate de catre firma angajatoare , care are nevoie de cercetatori ar putea suna astfel: ”un cercetator cu experienta, varsta max. 35 ani, cunostinte solide si experienta in…. ” Adica – si cu experienta si tinar,  asa ceva este foarte greu de gasit. Cei cu experienta sunt ocupati, unii sunt pensionari, in general nu stau bine cu tehnica IT, nu cunosc metodele PM, din punct de vedere profesional nu prea tin pasul cu noutatile care apar zilnic.
Iata o problema greu de rezolvat la ora actuala, cind avem nevoie urgenta de cercetatori tineri si calificati. Nu stiu exact ce se intapla in sistemul de invatamant superior, dar stiu un lucru – ca cercetatori sunt greu de gasit, cu atat mai mult daca vrem sa fie si tineri .
Sa va impartasesc din experienta mea: am angajat pentru un proiect, un asistent universitar care absolvise facultatea cu un an inainte. Tinar, inteligent, manuia bine computerul, stia cit de cit bine engleza. L-am angajat part-time si i am dat un salariu egal cu cel pe care-l  primea la serviciul lui de baza.
Sarcinile pe care putea el sa le onoreze erau : traduceri, redactari, desene ACAD si cam atat. I-am dat materiale si timp la dispozitie, sa invete despre teoria experimentului, modelare, optimizare, etc. In concluzie – am investit in acest tanar absolvent timp, materiale si bani, dar rezultatele au fost mult sub asteptarile si nevoile mele, pentru acoperirea activitatilor de cercetare efectiva. Dupa un an a demisionat, dar nici eu nu puteam sa-l tin mai mult.
Cum se formeaza cercetatorii, ce stiim despre asta ?
Dupa absolvire, se angajeaza la un institut , unde incepe perioada de “ucenicie”, care nu are un termen. Mai nou unii se inregistreaza ca doctoranzi, primesc o bursa si prelungesc perioada de studentie. Dupa aceea, fie gasesc un loc in invatamant, fie continua sa lucreze pe postul in care sunt angajati, fie “dispar” undeva (poate in strainatate) si nu mai sunt vizibili.
Exista vre-un program de formare intensiva ? Exista vre-un curs de formare de cercetatori ? Ca sa obtii calificarea CS, dai examen in fata unei comisii care de obicei iti verifica doar cunostintele tehnice din domeniu, dar nu si cunostintele pentru profesia de cercetator. Mai de parte “urci treptele” CS pe baza  evaluarii  dosarului, cite articole, cite comunicari, cite lucrari etc. Ca sa ajungi la prima treapta, la prima testare (examenul), ca sa ajungi sa conduci primul proiect, singura cale este studiul individual si ucenicia, o perioada nedeterminata intr-un mediu nu foarte prietenos, uneori ostil. In aceasta perioada inveti pe apucate, vorba veche “meseria nu se invata, se fura”, ca pe vremuri, cum erau pregatiti mestesugarii in trecut.

Revenim la ce ne doare.

Cum sa umplem golul care exista la capitolul cercetatori, si mai ales  – cercetatori tineri? Cind vom face asta?

Dragi cititori, poate imaginea pe care am conturato eu nu este singulara, si poate nu cuprinde toate aspectele acestei realitati, de aceea - va invit sa discutam subiectul, si sa impartasiti experienta voastra.

Inainte sa raspund la intrebarea din titlu, as vrea sa scriu despre ce face si ce este un cercetator.

Cercetatorul, indiferent de domeniul in care profeseaza, este cel care cunoaste bine practica in domeniul lui, gaseste cai pentru a dezvolta spre eficientizarea, pentru o calitate mai buna, si sugereaza inbunatatiri. Proiecteaza si planifica schimbarea, noutatea, performanta, are viziuni, construieste perspectiva. Sarcina lui este sa ofera solutii la probleme grele ale economiei, ale productiei, sa anticipeaza si sa faca predictii, sa vada in macro si micro problemele societatii. El castiga increderea prin munca, prin rezultate concrete aplicabile, aducatore de profit. Vede ce alti nu observa, analizeaza trecutul si cauta raspunsuri, propune alternative, descopera si creaza.

Ca practicant al stiintei, conseguent in principiile si etica profesionala, el acumuleaza cunostinte si dezvolta abilitatile necesare, creste. Intra in conflict cu starea de fapt, cu stagnarea, cu starea de multumire cu putinul, uneori si cu el insusi. Curiozitatea il impinge spre necunoscut si ii caleste rabdarea, perseverenta. La drumuri aparent infundate, cauta iesirea, cauta lumina in intuneric, indeperteaza ceata sa vada in dincolo de ea. Este omul stiintei, mereu infometat de cunoastere, ganditor si visator, indraznet la limita. In lumea lui a stiintei, se bucura pentru fiecare pas inainte, pentru orice progres oricit de mic pe care face. Frustrat de esecuri, reia de la capat, dar nu se opreste.
Treeste in ritmul lui si uneori pierde sensul timpului, pe care el il masoare altfel decit alti.

Cercetatorul ideal este altruist, om de echipa, modest si muncitor, des etichetat de mediocrii ca “nebun” sau “prost”. In ‘jungla’ economiei de piata si goanei spre castig, este impins mereu spre margina, tinut subcontrol – in fine cineva trebuie si sa munceasca. Unele glume la reclamele cu pesonajul “Dorele”, au o baza, de acea au prins si in public.

Bine, poate am exagerat putin, in ziua de azi al pragmatizmului extrem, idealistii nu prea gasesc loc la suprafata, dar uneori sunt totusi necesari. Munca de cercetare adevarata, presupune sacrificii personale care uneori afecteaza si familile, nu oricine poate asuma. Trebuie motivare puternica ca sa ramane in breasla, avind in vedere ca in alte domenii sa poate traii mult mai bine cu mai putin sacrificii. Iar un cercetator inzestrat cu cunostinte solide si calitati, ii trebuie o automotivare puternica sa rezista tentatiei si sa nu abondoneaza cercetarea. In perioada de criza presiunea va fi si mai mare.

Acum revenim la intrebarea, de ce este greu si cum sa formam un cercetator?

Ca sa formez un specialist in productie trebuie timp, dar ca sa formez un cercetator de start trebuie mult mai mult timp. ‘Produsul’ cercetatorilor este un “know-how”, o tehnologie sau produs now, o solutie etc. Lucruri pe care daca le imports sunt foarte scumpe. Iar lumea totusi cumpara – n-au de ales, oare?
Valoarea adaugata se duce la tara care vinde asa ceva, iar noi vindem in continuare materia prima bruta si forta de munca. Ceva trebuie schimbat, sa vindem si noi valoare adaugata, pentru asta ne trebuie multi cercetatori, si o strategie.

Cit ne costa formarea cercetatorilor?
La ora actuala, o ora de consultanta costa cca. 100 – 300 lei. Un curs de 6 zile pentru PM costa 400 – 1000 Euro, in Anglia 1500 – 3000 Lire
Cit zile de formare trebuie pentru un cercetator ca sa inceapa sa produca?
Dar unu matur cu experienta?
Stiim noi cum sa ii formam?

Iata niste intrebari care necesita raspuns.

Va continua.

Momentul economic si social in care suntem cere cercetatori deja pregatiti, ne aflam in starea trezirii intarziate, si asta datorita fondurilor structurale. Avem insuficienti cercetatori , nevoile sunt pentru  cel putin  de trei ori mai multi – cum rezolvam problema?

In articolul anterior, am prezentat pe scurt ce este si ce face un cercetator, si as vrea sa continuu cu ce competente si  capacitati trebuie sa aiba, ca sa corespunda cu statutul lui si sa fie productiv.

Competente – generale si specifice, formale si informale sunt un cumul de cunostinte dobandite prin formare si prin experienta in activitatea de cercetare intrun domeniu specific. Cercetatorul,  in momentul  de start  intra cu un pachet de informatii generale despre meseria pe care o are, si dobandeste informatii specifice la fiecare lucrare pe care face, cunostintele lui profesionale cresc  gradual.

Deasemena, in practica de cercetare este obligat sa folosesca instrumente, metode, metodologii si standarde, programe, proceduri si tehnici specifice activitatilor de cercetare, fara de care nu poate indeplinii sarcina. Aceste cunostinte trebuie sa fie dobandite  prin formare intensiva, cred eu, altfel  -  activarea lui ca cercetator se prelungeste mult , ca autodidact acest proces depinde de motivare, de pasiune  etc. Din experienta, sunt unii care raman toata viata cercetatori pasivi, si niciodata nu devin responsabili sau conducatori de proiecte, dar si cind sunt obligati sa preia o sarcina, raman dependenti de altii, datorita formarii partiale si incomplete pe care au.

In cultura generala a cercetatorului de azi, in afara de cunostintele profesionale, obligatoriu intra si cunostinte din domeniul informaticii, matematicii aplicative, ciberneticii, comunicarii, legislativ, de management (PM), de limbi straine  (mai ales engleza) etc. Sunt cerinte minimale as zice eu, ca sa poti face fata cerintelor si nivelului cercetarii de azi. In domeniul  stiintelor dar si cel tehnic, cercetatorul  avansat proiecteaza si dezvolta tehnici experimentale, la toate nivelurile, laborator-pilot-industriale. Crearea modelelor fizice si descrierea lor matematica necesita o cultura bogata in domeniul teoriilor similitudinii si matematicii aplicative, iar simularea pe calculator acestor modele presupune si o buna familiarizare cu informatica, cu aplicatii software specifice domeniului. Pregatirea multidisiplinara a cercetatorului devine din ce in ce mai importanta in ziua de azi.

Vorbim de calitate si de competivitate in conditiile integrarii in UE. Fara aceste cunostinte este greu sa indeplinesti conditiile impuse de CCE , dar si colaborarea/ comunicarea  in proiecte sau evenimente internationale devine dificila. Perspectiva dezvoltarii in perioada urmatoare impune sa nu lasam lucrurile ca pina acum, timpul trece– problemele precipita, este vorba de ritm, de viteza, decalajul creste.

Solutia – formare intensiva, bine gandita, eficace, realizata de formatori profesionisti cu experienta.

Suport – manualul cercetatorului, care lipseste.

Despre cercetare – Part I

Publicat Joi, 3 Decembrie 2009 (  )

Vorbim prin fapte, ce stim:

  • Prin reducerea fondurilor de cercetare de la 0,48 % la 0,18 % in bugetul pe 2009, cercetarii romanesti i s-a dat lovitura „mortala”.
  • La programul INOVARE, contractelor in derulare din 2008 li s-au redus fondurile cu 35 % iar celor din 2009 cu 50 %. Motivul – lipsa de fonduri.
  • In 2009, la fondurile nationale nu s-a deschis niciun apel nou, iar pentru 2010 nu exista nicio informatie.
  • IMM-urile cu obiect principal CD din sectorul privat nu sunt eligibile la POSCCE – Axa 2 (singura destinata pentru cercetare la fonduri structurale).
  • La programul FP7, cofinantarea minima este 30 %, greu de asigurat de IMM-urile specializate in CD.
  • Singurele care au acces la apeluri cu nivel de cofinantare 0 %, sunt institutiile publice, universitatile, spitalele, institutele nationale etc. (bugetarii).

Sa explicam ce inseamna aceste fapte.

Teoretic (pe hartie):

- exista o strategie de dezvoltare nationala care pune accentul pe cunoastere, dezvoltare, cercetare etc.

- La cateva fonduri solicitanti eligibili sunt persoane fizice, microintreprinderi CD, IMM etc.

- Dezvoltarea economiei prin cunoastere este viitorul…

Totul curat-aranjat si conform directivelor UE.

Ce am observat din viata reala?

- Companiile private nu au timp sa astepte ani de zile pentru a beneficia de rezultatele cercetarii finantate din fonduri publice. Acum, cu criza aceasta, nimeni nu are curajul pentru sa investeasca. Aceste companii, daca chiar au nevoie, cumpara know-how direct si imediat din exterior;

- Companiile multinationale au centrele lor de cercetare, unde nu are acces niciun cercetator roman din afara grupului.

- O echipa de cercetatori care traieste numai din cercetare, nu are bani pentru cofinantare.

- Bancile nu dau credite pentru cercetare – riscul este mare; lipsesc garantii – afacere poate fi paguboasa.

- O firma CD care produce venituri din diferite servicii de consultanta sau din alte surse, nu reinvesteste profitul in cercetare. Ea produce pentru altii, nu este beneficiara rezultatelor, nu este nici investitor. Iar potentialii beneficiari nu se inghesuie, nu cer asa ceva, chiar refuza uneori ofertele.

- Singurii sustinuti financiar sunt cei din sectorul public, bugetarii (universitarii) care au deja salarii pe educatie si le mai completeaza prin proiecte de cercetare, imbogatind formal CV-uri deja prea umflate – o adevarata casta. Ei au regii mari, dotari scumpe, plimbari etc. Rezultatul ???

In fine, un cercetator din afara sistemului public este descurajat, obligat sa isi schimbe meseria. Institutele care nu au devenit institute nationale in mare parte au disparut iar restul nu au viitor. Firmele mici de CD de asemenea sunt puse in dificultate, nu au sanse egale in competiie cu sectorul public, indiferent de nivelul lor profesional. Sunt depunctate la capitolul capacitate (financiar, facilitati…). Grav este ca nu sunt finantate ideiile bune, ci institutii publice bugetare sau unele institute private privelegiate.

In ghidurile si criteriile de evaluare sunt supralicitate partea financiara, achizitiile etc. Conditiile grele, documentatia mare, norme peste norme, proceduri si reguli stricte etc. ii descurajeaza pe multi. Numai foamea ii obliga pe unii sa incerce cu disperare sa obtina macar o finantare – acestia sunt clientii perfecti pentru traficantii de influenta.

Asta este realitatea in care traim – una declaram, alta facem.

Unde e reforma? Ce este de facut?

Va urma…


Despre cercetare – Partea II

Publicat Miercuri, 9 Decembrie 2009 

Ce dorim de la reforma in cercetare?

Exista un decalaj mostenit si mentinut al nivelului cercetarii fata de nivelul UE etc. Stim bine situatia, acceptam declarativ ca vrem sa-l eliminam, sa mergem inainte – dar de fapt cum stam? Am impresia ca ne invartim pe loc, mergem cu o viteza prea mica, ce adanceste decalajul. Vorbim de reforma si lasam lucrurile sa curga liber dupa cum dicteaza conjuctura. Exista structuri depasite in sistem care au schimbat numele/forma dar in esenta sunt aceleasi si opun o rezistenta de conservare enorma. In conflictul dintre generatii, fiind la putere, generatia veche are castig de cauza. Tineretul talentat si cu idei noi este incurajat spre emigrare, cit mai de parte de noi, ca sa nu ne afecteze echilibrul.

In occident procesul reformator al domeniului cercetarii a inceput de mult si continua sustinut de stat si societate (Japonia, Corea de Sud, America etc.). Noi inca n-am scapat de limbajul de lemn si modul declarativ de a trata reforma. Adoptam diverse formulari europene care raman pe hartie, inghitim fonduri ineficient si sub capacitate, dar cred ca a venit momentul sa decidem ce facem mai departe. Continuam sa finantam casta sistemului sau cream incubatori pentru noua generatie competitiva?

Daca stau sa ma gandesc cinci minute, pot sa enumar citeva fenomene observate: munca izolata individuala, institutii refractare, parteneriate formale care au ca scop consumul finantarii publice obtinut prin trafic de influenta, rezultate neaplicate sau depasite, dotare excesiva care blocheaza fonduri in institutii publice, grad scazut de exploatare a potentialului de cercetare si randament mic, managementul neperformant, lipsa de motivare si descurajarea micro-organizatiilor de cercetare private…. lista continua.

Voi trasa citeva directii in care cred ca trebuie sa ne indreptam:

v Calitate

  • Orientare spre produse competitive ale cercetarii.
  • Rezultate satisfacatoare cerintelor pietei.
  • Mobilizarea competentelor existente in module flexibile.
  • Sistem de atragere de idei noi progresive.
  • Transparenta

v Eficienta

  • Raport cost/impact al rezultatelor.
  • Ciclu scurt – timp redus al proiectelor.
  • Finantare rapida – control postcalcul eficient.
  • Prefinantare – garantare proiectelor de cercetare.
  • Informare si comunicare in timp real, directa si simplificata.
  • Promovare sustinuta orientata spre beneficiari.

v Capacitate

  • Sa dezvoltam:
    • colaborarea – coordonarea – comunicarea.
    • managementul performant al cercetarii.
  • Sa obtinem:
    • un randament ridicat al muncii in cercetare.
    • Grad ridicat de exploatare a facilitatilor de cercetare.
    • Flexibilitate in formarea echipelor autofinantabile.
  • Sa cream:
    • un sistem de formare si motivare a generatiei noi de cercetatori.
    • Structuri active de sprijinire a integrarii in retele nationale/internationale.

Dragi cititori din domeniu, va invit sa completati aceasta lista si sa va exprimati opinia despre orientarea si ritmul reformei atit de necesara. Poate aveti deja idei – ce sa … , cit sa …, cum sa …., cind sa….?

Va urma…

Publicat in: Fonduri structurale.